Uneori, vinovăția nu are atât de mult de-a face cu lucrul cumpărat, cât cu ceea ce am învățat că înseamnă banii. Pentru unii dintre noi, banii au fost asociați încă de mici cu siguranța, sacrificiul și responsabilitatea. „Nu avem nevoie de asta”, „Mai bine păstrăm banii”, „Nu cheltuim pe lucruri inutile”. Chiar și atunci când situația noastră financiară se schimbă, regulile acestea pot rămâne undeva în mintea noastră.
Așa ajungem să facem o diferență între ce ne trebuie și ce ne dorim, ca și cum doar prima categorie ar fi legitimă. Dacă plătim o factură, nu ne întrebăm dacă meritam. Dacă ne cumpărăm ceva doar pentru că ne place, parcă trebuie să demonstrăm că a meritat.
Și aici apare ceva interesant din punct de vedere psihologic: uneori, nu ne este greu să cheltuim bani, ci ne este greu să credem că merităm să-i cheltuim pentru noi. Un cadou pentru cineva drag este ușor de justificat. O ieșire cu prietenii „merită”. Dar când beneficiarul suntem doar noi, poate apărea întrebarea dacă nu cumva suntem egoiști.
Poate că vinovăția vine și din nevoia de control. Banii puși deoparte ne dau senzația că suntem pregătiți pentru ce urmează. O sumă cheltuită pentru plăcere dispare imediat din cont și, odată cu ea, dispare puțin și sentimentul de siguranță. Chiar dacă știm că ne permitem acel lucru, emoțional putem simți că am făcut ceva iresponsabil.
Problema apare atunci când responsabilitatea financiară se transformă în renunțarea sistematică la propriile plăceri. Când fiecare dorință trebuie justificată prin utilitate, poate că nu mai vorbim doar despre bani, ci și despre felul în care ne raportăm la propriile nevoi.
Poate că întrebarea adevărată nu este întotdeauna „Am nevoie de asta?”, ci „De ce simt că trebuie să am nevoie de ceva ca să-mi permit să mi-l doresc?”
Banii nu trebuie să cumpere doar lucrurile necesare. Pot cumpăra și o experiență, confort, timp, frumusețe sau pur și simplu o bucurie mică într-o zi obișnuită.
Poate că putem fi responsabili cu banii fără să transformăm fiecare plăcere într-o vină.
Unele lucruri nu sunt necesare. Dar asta nu înseamnă că nu avem voie să ni le dorim.