De ce îmi fac planul lecției, dacă tot îl schimb?
Pentru că, pe bune, oricât de bine mi-aș cunoaște materia și oricât de frumos mi-aș așeza activitățile pe hârtie, niciun grup de copii nu seamănă cu altul. Iar adevărul pe care l-am învățat la clasă, nu din teorii, e că uneori nici aceeași grupă nu seamănă cu ea însăși de la o zi la alta.
Eu țin morțiș să știu foarte clar încotro vreau să duc o lecție, ce vreau să învețe copiii și ce vreau să exersăm împreună. Dar, recunosc că, îmi place la fel de mult să am și variante de rezervă. Vă spun din proprie experiență: e sănătos să ai măcar o alternativă pentru una din trei activități, fiindcă o activitate de mișcare nu o să meargă automat cu copilul care ar sta liniștit două ore să deseneze sau să facă un craft. Și sincer, mie una mi se pare absurd să mă încăpățânez cu un plan doar ca să-mi iasă mie frumos pe foaie.
Mai am o convingere de la care nu mă clintesc: o lecție bună nu înseamnă că toți copiii trebuie să facă mereu același lucru, în același fel, în același ritm. O spun fără ocolișuri: uniformitatea asta forțată mă scoate din sărite. Uneori, unul poate fi reporterul vorbăreț, altul poate lua notițe în liniște, unul poate filma activitatea în engleză, iar altul poate face un vlog despre ultima lui vacanță. Lecția rămâne aceeași, doar că felurile de a participa sunt diferite. Și da, îmi asum ce urmează să spun: nu cred că un copil învață mai bine doar pentru că arată la fel ca restul clasei.
Încerc să am mereu câte puțin din toate: jocuri de cuvinte la masă, mișcare, provocări de motricitate și precizie, muzică și un mic moment de creație. Nu ca să bifez o listă, că n-am răbdare pentru lecții făcute doar de dragul bifelor, ci pentru că fiecare copil intră în lecție în felul lui. Știți senzația aia când unul se aprinde imediat dacă aude muzică, iar altul prinde curaj abia când îi pui un creion în mână? Exact despre asta vorbesc.
Așa că da, îmi fac planificările. Dar nu ca să știu exact ce voi face din primul până în ultimul minut. Mi-a luat ceva să înțeleg că planul nu e o lesă, ci o direcție. Eu îl fac ca să știu încotro vreau să ajung. Iar pe drum, partea mea preferată e să las suficient loc pentru tot ce nu puteam să prevăd când am scris planul.